Fișă informativă privind procedura de insolvență a consumatorilor până la pronunțarea hotărârii de deschidere a procedurii

---

Procedura de insolvență are ca scop, în cazul insolvabilității unui debitor, valorificarea patrimoniului existent și distribuirea echitabilă a veniturilor obținute între creditori. În plus, debitorilor de bună-credință li se oferă posibilitatea de a se elibera de restul datoriilor. Pentru consumatorii insolvabili, precum și pentru foștii lucrători independenți care îndeplinesc anumite criterii, Codul insolvenței (InsO) prevede reguli speciale. În primul rând, sunt necesare eforturi serioase pentru a ajunge la o înțelegere extrajudiciară cu creditorii. După depunerea cererii, instanța verifică din nou dacă există șanse de succes pentru un acord privind un plan de restructurare a datoriilor. Dacă, în opinia instanței, nu este posibilă finalizarea cu succes a planului de restructurare a datoriilor, instanța decide cu privire la deschiderea procedurii de insolvență. 1. Domeniul de aplicare Procedura de insolvență a consumatorilor se aplică tuturor persoanelor fizice, · care nu desfășoară sau nu au desfășurat o activitate economică independentă, · care, deși au desfășurat în trecut o activitate economică independentă, au o situație patrimonială ușor de evaluat și împotriva cărora nu există creanțe din relații de muncă. · Situația patrimonială este considerată clară numai dacă debitorul are, la data depunerii cererii de deschidere a procedurii de insolvență, mai puțin de 20 de creditori (§ 304 InsO). · Creanțele rezultate din raporturi de muncă sunt, în special, creanțele administrației fiscale din impozitul pe salariu, precum și creanțele instituțiilor de asigurări sociale pentru contribuțiile foștilor angajați ai debitorului. Pentru a verifica tipul corect de procedură, debitorul este rugat să dovedească creanțele menționate mai sus prin documente adecvate (de exemplu, un extras de cont actualizat al administrației fiscale, o adeverință a organismului de asigurări sociale privind natura restanțelor). Pentru toate celelalte persoane fizice, așa-numita procedură de insolvență a întreprinderilor este tipul corect de procedură. Și în acest caz există posibilitatea eliberării de restul datoriilor. Condiția pentru inițierea unei proceduri de insolvență a consumatorilor este existența motivului de insolvență, și anume incapacitatea de plată survenită sau iminentă. Trebuie să fi apărut o situație în care debitorul nu mai este în măsură, în prezent sau în viitorul previzibil, să își îndeplinească la timp și integral obligațiile de plată scadente (§§ 17, 18 InsO) . 2. Încercarea de conciliere extrajudiciară Consumatorii insolvabili pot solicita deschiderea procedurii de insolvență asupra patrimoniului lor numai dacă au întreprins în prealabil o încercare serioasă de a ajunge la un acord extrajudiciar cu creditorii lor privind lichidarea datoriilor. Aceasta este o condiție obligatorie pentru procedura judiciară și trebuie dovedită la depunerea cererii (§ 305 alin. 1 nr. 1 InsO). Încercarea de a ajunge la un acord trebuie să se bazeze pe un plan bine structurat. Nu este suficient să se întrebe doar în mod general creditorii dacă sunt dispuși să ajungă la un acord amiabil. Debitorul trebuie să le prezinte o propunere pentru lichidarea adecvată a datoriilor. De regulă, aceasta va fi un plan de plată în care sunt menționate rate fixe și termene exacte de plată, care vor înlocui plățile datorate inițial și termenele aplicabile acestora. O încercare serioasă de a ajunge la un acord presupune, de asemenea, ca debitorul să-și dezvăluie situația veniturilor și a patrimoniului. Creditorii trebuie să poată evalua, pe baza informațiilor furnizate, dacă modificarea propusă a obligațiilor de plată este necesară și dacă aceasta corespunde posibilităților financiare ale debitorului. 3. Cerere de deschidere Dacă, în ciuda eforturilor serioase, acordul extrajudiciar eșuează, debitorul poate solicita instanței de insolvență deschiderea procedurii de insolvență (§ 305 InsO). Planul este considerat eșuat deja în cazul în care un creditor inițiază executarea silită după ce au fost inițiate negocierile privind acordul extrajudiciar (§ 305 a InsO). 3.1 Certificat privind încercarea de acord extrajudiciar Odată cu cererea scrisă trebuie prezentat certificatul unei persoane sau al unui organism competent, din care să reiasă că, pe baza consultării personale și a examinării aprofundate a situației veniturilor și a patrimoniului, s-a încercat fără succes, în ultimele șase luni înainte de cererea de deschidere a procedurii, o înțelegere extrajudiciară cu creditorii privind lichidarea datoriilor pe baza unui plan (§ 305 alin. 1 nr. 1 InsO). În plus, trebuie expuse motivele eșecului acordului extrajudiciar și trebuie anexat planul. În cazul în care planul extrajudiciar a eșuat deoarece un creditor a inițiat procedura de executare silită după începerea negocierilor privind acordul extrajudiciar, în certificat trebuie să se menționeze despre ce creditor este vorba și ce măsură de executare silită a fost luată. Persoanele abilitate să elibereze o adeverință privind încercarea de acord extrajudiciar sunt membrii profesiilor juridice (avocați, notari) precum și consultanții fiscali. În caz de îndoială, instanța de insolvență decide cu privire la abilitatea unei persoane. O instituție competentă trebuie să fi fost recunoscută oficial de către administrația regională din Düsseldorf (în urma unei proceduri de verificare oficială) (Legea privind punerea în aplicare a Codului insolvenței din 23 iunie 1998 - GV. NW. 1998, 435). Prin urmare, debitorii care speră să obțină ajutor de la o instituție care oferă consultanță în materie de datorii/insolvență ar trebui să se asigure din timp că instituția respectivă a fost recunoscută de administrația regională din Düsseldorf ca „instituție adecvată”. 3.2 Planul de restructurare a datoriilor Împreună cu cererea de deschidere a procedurii trebuie prezentat un plan de restructurare a datoriilor (§ 305 alin. 1 nr. 4 InsO). Acesta trebuie să prezinte modul în care debitorul își imaginează un acord cu creditorii privind lichidarea definitivă a datoriilor. În acest sens, trebuie luate în considerare, pe de o parte, situația patrimonială, veniturile și situația familială a debitorului, iar pe de altă parte, interesele creditorilor, precum și motivele care au dus la eșecul acordului extrajudiciar. Planul de lichidare a datoriilor trebuie să aibă un conținut executoriu (cf. § 308 alin. 1 teza 2 InsO). Prin urmare, acesta ar trebui să reglementeze în mod precis, în special, ce prestații trebuie să le furnizeze debitorul, la ce moment și către ce creditor. Și alte prevederi ale planului trebuie să fie suficient de precise. Ca punct de referință pentru începerea termenelor de plată ar trebui să fie aleasă data la care instanța de insolvență constată acceptarea planului de restructurare a datoriilor (§ 308 alin. 1 teza 1 InsO). În planul de restructurare a datoriilor trebuie să se precizeze dacă și în ce măsură garanțiile, drepturile de gaj și alte garanții ale creditorilor sunt afectate de acesta (§ 305 alin. 1 nr. 4 InsO). 3.3 Liste cu informații privind situația patrimonială a debitorului În plus, la depunerea cererii, debitorul trebuie să prezinte patru liste cu informații privind veniturile și situația patrimonială: 1. o listă a patrimoniului existent și a veniturilor (lista patrimoniului), 2. un rezumat al conținutului esențial al listei menționate anterior (sinteza patrimoniului), 3. o listă a creditorilor (cu numele exacte și complete, precum și adresele (fără indicarea cutiei poștale), 4. o listă a creanțelor îndreptate împotriva debitorului (§ 305 alin. 1 nr. 3 InsO). Toate listele trebuie să fie însoțite de o declarație conform căreia informațiile conținute în acestea sunt corecte și complete. Dacă informațiile dintr-o listă sunt incomplete din culpă sau din neglijență gravă, acest lucru poate duce la refuzul ulterior al eliberării de datorii reziduale (§ 290 alin. 1 nr. 6 InsO). Incompletitudinea poate avea o altă consecință gravă: facilitățile de plată prevăzute de un plan de restructurare a datoriilor acceptat nu se aplică creditorilor care, în mod conștient sau inconștient, nu sunt menționați în liste, astfel încât planul de restructurare a datoriilor nu le-a putut fi comunicat. Acești creditori își pot în continuare revendica integral creanțele (§ 308 alin. 3 teza 1 InsO) . În cazul în care o creanță este contestată în totalitate, aceasta trebuie inclusă în lista creanțelor cu suma de 0,00 EUR. 3.4 Cererea de eliberare de restul datoriilor În final, debitorul trebuie să declare dacă solicită sau nu acordarea eliberării de restul datoriilor (§ 305 alin. 1 nr. 2 InsO). Detalii suplimentare privind procedura de eliberare de datorii se regăsesc într-o broșură specială, disponibilă la instanțe sau pe internet la adresa www.justiz.nrw.de. În cazul în care se depune o cerere de amânare a plății cheltuielilor de procedură, aceasta trebuie obligatoriu să fie anexată cererii de eliberare de datorii. 3.5 Forma cererii Cererea trebuie depusă în scris. Pentru simplificarea și accelerarea procedurii, pentru certificat, declarația privind cererea de eliberare de datorii reziduale, inventarul bunurilor, precum și situația patrimonială și pentru planul de lichidare a datoriilor trebuie utilizate obligatoriu formularele oficiale. Formularele pot fi solicitate de la instanțele de insolvență sau pot fi descărcate de pe internet la adresa www.justiz.nrw.de. 3.6 Consecința juridică a unei cereri de deschidere incomplete Dacă cererii de deschidere nu îi sunt anexate în întregime toate declarațiile și documentele prevăzute, debitorul primește o notificare din partea instanței. Cererea trebuie completată în termen de o lună. În caz contrar, cererea de deschidere se consideră retrasă de drept (§ 305 alin. 3 InsO). Cererea nu mai este procesată de instanță. Nu se pronunță nicio hotărâre. De asemenea, o eventuală cerere de eliberare de restul datoriilor devine fără obiect. 4. Procedura judiciară de reorganizare a datoriilor Dacă cererea de deschidere este admisibilă, instanța decide mai întâi dacă va efectua o nouă încercare de conciliere pe baza planului de reorganizare a datoriilor prezentat. Înainte de această decizie, instanța trebuie să audieze debitorul. Dacă, în opinia liberă a instanței, nu se poate aștepta o încheiere cu succes a procedurii privind planul de reorganizare a datoriilor, aceasta poate renunța la desfășurarea procedurii respective. În cazul în care instanța decide să efectueze o nouă încercare de conciliere, aceasta solicită debitorului să depună la instanță, în termen de 2 săptămâni, numărul necesar de copii ale planului de restructurare a datoriilor și ale situației patrimoniului, necesare pentru notificarea creditorilor. În cazul în care această solicitare nu este respectată, cererea de deschidere a procedurii de insolvență se consideră retrasă. Procedura este astfel încheiată. 4.1 Suspendarea provizorie a procedurii privind cererile de deschidere pendinte Atât timp cât nu s-a luat o decizie cu privire la planul de restructurare a datoriilor, instanța nu continuă procedura privind cererea de deschidere pendinte, precum și, eventual, alte cereri pendinte ale creditorilor. Aceste proceduri sunt suspendate (§ 306 alin. 1, 3 InsO). Instanța poate însă dispune măsuri de asigurare (de exemplu, să interzică sau să suspende provizoriu executarea silită asupra patrimoniului debitorului, § 21 InsO). Dacă astfel de măsuri au fost deja dispuse, acestea rămân în vigoare (§ 306 alin. 2 InsO). 4.2 Audierile creditorilor Dacă cererea de deschidere a procedurii este completă și se decide desfășurarea procedurii de plan de reorganizare a datoriilor, instanța transmite creditorilor desemnați de debitor o copie a planului de reorganizare a datoriilor și a situației patrimoniului. Celelalte liste depuse de debitor sunt puse la dispoziție de instanță la grefa sa pentru a fi consultate de părți. În plus, instanța invită creditorii să se pronunțe asupra listelor și asupra planului de restructurare a datoriilor în termen de o lună. Fiecare creditor sau creditoare căruia i s-a trimis o notificare trebuie să verifice datele referitoare la propria creanță din lista creanțelor depusă la instanță și să comunice instanței completările necesare. În cazul în care un creditor nu se pronunță, tăcerea acestuia este considerată ca fiind o acceptare a planului de restructurare a datoriilor și o renunțare la creanțele existente care nu sunt menționate în documentele trimise (§ 307 alin. 1, 2, § 308 alin. 3 teza 2 InsO). În cazul în care creditorii au contestat planul în termenul de o lună sau dacă acest lucru pare oportun pentru promovarea unei soluționări amiabile a datoriilor, instanța oferă debitorului posibilitatea de a modifica sau completa planul. În acest scop, instanța stabilește un termen. Ulterior, modificările sau completările, în măsura în care sunt necesare, sunt transmise din nou creditorilor pentru a-și exprima opinia. Și în acest caz, tăcerea este considerată ca o acceptare a propunerii debitorului și ca o renunțare la creanțele mai mari existente (§ 307 alin. 3 InsO). 4.3 Obiecțiile creditorilor împotriva planului de restructurare a datoriilor Creditorii care nu sunt de acord cu planul trebuie să-și exprime în mod neechivoc refuzul într-o declarație scrisă adresată instanței. Dacă o majoritate a creditorilor respinge planul de restructurare a datoriilor, planul este considerat eșuat. Motivele invocate de majoritate nu sunt atunci relevante. Dacă însă majoritatea creditorilor (majoritate numerică și majoritate de sume) este de acord cu planul, minoritatea îl poate împiedica numai dacă refuzul său se bazează pe motive întemeiate. Obiecțiile pe care un creditor le poate invoca împotriva planului sunt enumerate în detaliu în lege (§ 309 alin. 1, 3 InsO). Acestea sunt următoarele: creanța creditorului care se opune este semnificativ mai mare decât cea indicată în lista creanțelor prezentată (§ 307 alin. 1 teza 2, § 309 alin. 3 InsO). Creditorul care contestă nu beneficiază, în raport cu ceilalți creditori, de o participare adecvată la prestațiile prevăzute ale debitorului (§ 309 alin. 1 teza 2 nr. 1 InsO). Creditorul care a formulat obiecții se află într-o situație economică mai defavorabilă ca urmare a planului decât ar fi fost cazul în cazul desfășurării procedurii de insolvență și a procedurii ulterioare de eliberare de restul datoriilor (§ 309 alin. 1 teza 2 nr. 2 InsO). Debitorul a inclus în lista creanțelor datorii cu privire la care există îndoieli serioase cu privire la existența lor sau, în orice caz, la valoarea lor (§ 309 alin. 3 InsO). 4.4 Înlocuirea judiciară a consimțământului Planul de regularizare a datoriilor se încheie fie dacă niciun creditor nu ridică obiecții, fie dacă majoritatea creditorilor, calculată aici în funcție de numărul de persoane și de valoarea creanțelor, își dă acordul, iar instanța înlocuiește obiecțiile părților care se opun cu un consimțământ (§ 309 InsO). Cererea de înlocuire a consimțământului lipsă poate fi formulată de către debitor, precum și de către orice creditor. Înainte de pronunțarea hotărârii judecătorești cu privire la cerere, părțile care se opun, a căror respingere urmează să fie înlocuită cu un consimțământ judiciar, au posibilitatea de a-și motiva în detaliu obiecțiile (cf. punctul 4.3). În acest context, afirmațiile de fapt pe care se bazează opoziția trebuie să fie dovedite prin declarație sub jurământ sau prin documente adecvate (§ 309 alin. 2 teza 2 InsO). Dacă obiecțiile părților care au formulat opoziție nu sunt recunoscute de lege ca motive de respingere sau dacă nu sunt dovedite, consimțământul lipsă al părților este înlocuit de instanță. După intrarea în putere de drept a tuturor hotărârilor de înlocuire, planul de reorganizare a datoriilor se consideră adoptat. 4.5 Efectele juridice ale planului de reorganizare a datoriilor adoptat Adoptarea planului de reorganizare a datoriilor este constatată în mod oficial de instanță printr-o hotărâre separată. Planul acceptat are efectele juridice ale unui acord judiciar (§ 308 alin. 1 teza 2 InsO, § 794 alin. 1 nr. 1 ZPO). Debitorul nu mai este obligat să îndeplinească creanțele inițiale ale creditorilor vizați de plan, ci doar să efectueze plățile stabilite în plan. Planul constituie însă un titlu executoriu, care oferă creditorilor implicați posibilitatea de a executa asupra patrimoniului debitorului creanțele lor rezultate din plan. Creditorii care nu au fost desemnați de debitor și care, prin urmare, nu au avut ocazia să participe la elaborarea planului de restructurare a datoriilor își pot în continuare să își facă valabile toate creanțele față de debitor (§ 308 alin. 3 teza 1 InsO). Odată cu acceptarea planului, toate cererile pendinte de deschidere a procedurii de insolvență și de eliberare de restul datoriilor sunt soluționate. Acestea sunt considerate retrase (§ 308 alin. 2 InsO). Acest lucru nu exclude posibilitatea depunerii de noi cereri de deschidere a procedurii. 5. Continuarea procedurii după eșecul planului de restructurare a datoriilor Dacă planul de restructurare a datoriilor nu obține aprobarea necesară din partea creditorilor sau dacă se dovedește că chiar și o singură obiecție a unei părți care se opune este întemeiată, acesta este considerat eșuat. În acest caz, procedura privind cererea de deschidere a procedurii de insolvență este reluată (§ 311 InsO). Faptul că motivul deschiderii, și anume insolvabilitatea iminentă sau deja survenită, este prezent, va fi, în general, stabilit în urma desfășurării procedurii până în acel moment. Prin urmare, instanța va verifica în special dacă patrimoniul liber disponibil al debitorului (viitoarea masă a insolvenței) este probabil suficient pentru a acoperi costurile procedurii de insolvență. În acest scop, instanța poate însărcina un expert cu clarificarea în continuare a situației patrimoniale a debitorului. Debitorul este obligat să coopereze în cadrul acestei investigații. În plus față de informațiile din documentele cererii, trebuie furnizate instanței, în mod complet și veridic, toate informațiile necesare pentru a decide cu privire la deschiderea procedurii. În acest context, trebuie dezvăluite și faptele care pot duce la urmărirea penală pentru o infracțiune sau o contravenție (§§ 20, 97 InsO). Procedura de insolvență se deschide dacă instanța este convinsă că costurile procedurii sunt acoperite. Acestea includ cheltuielile de judecată, precum și onorariul și cheltuielile viitorului administrator al insolvenței (§ 54 InsO). Dacă masa insolvenței nu este suficientă, instanța poate amâna, la cerere, plata cheltuielilor de procedură de către debitor. Condiția pentru o astfel de amânare este, în special, ca patrimoniul debitorului să nu fie suficient pentru acoperirea cheltuielilor de procedură și ca niciun terț să nu acorde un avans pentru cheltuielile de procedură, precum și ca debitorul să fi depus o cerere de eliberare de restul datoriilor. Condițiile în care poate fi acordată o amânare sunt prezentate într-o broșură separată, disponibilă la instanțele de insolvență sau pe internet la adresa www.justiz.nrw.de. Dacă acoperirea costurilor nu este asigurată și nu se acordă nici o amânare a costurilor procedurale, cererea de deschidere a procedurii este respinsă din lipsă de masă. Astfel, eșuează și eliberarea de datorii urmărită de debitor. Legea prevede eliberarea de datorii numai pentru cazurile în care a fost deschisă procedura de insolvență (§§ 286, 289 InsO). 6. Elaborarea din timp a unui plan de insolvență În cazul în care debitorul intenționează să efectueze o reglementare a datoriilor cu ajutorul unui plan de insolvență, acest lucru ar trebui comunicat deja în cerere, cu precizarea liniilor generale ale planului. Debitorul ar trebui să înceapă elaborarea detaliilor planului de insolvență cât mai curând posibil. În acest sens, ar trebui să solicite sfatul și ajutorul unor specialiști cu cunoștințe specifice în domeniul dreptului insolvenței.

---